Tags

, ,

Termenul ”parchet” este utilizat in mod abuziv pentru produse care nu sunt de fapt parchet.

Sa incepem de jos in sus (din punct de vedere al valorii):

1. Cel mai cunoscut exemplu este cel al ”parchetului laminat”. In fapt acesta este doar o ”podea laminata” fiind format dintr-un suport de MDF (medium density fibreboard) cu o melamina deasupra.  De fapt o poza pe un MDF.

Interesul utilizarii unei terminologii gresite (din greseala sau voit) este al comerciantilor care dau astfel impresia ca produsul e mult mai nobil decat este in realitate.

Nu se poate reface (rascheta). Odata stricat trebuie inlocuit.

Cei care cumpara o podea laminata ar trebui sa-si aminteasca un proverb care spune asa: ”sunt prea sarac ca sa-mi cumpar un lucru ieftin”. Evident ca nu se imtampla asa.

2. Urmeaza podelele din lemn stratificat: aici avem de-a face, spre deosebire de ”parchetul laminat” cu lemn veritabil insa intr-o combinatie de lemn pretios deasupra (in grosime de cativa milimetri care difera de la produs la produs) si un suport din lemn moale sau din placaj. Si acesta e denumit, in mod gresit parchet. E doar o podea stratificata din lemn.

Acestea pot fi prelacuite (in fabrica) sau nelacuite (mai rare).

Acestea permit refacerea prin raschetare de 1 – 2 ori, depinde de grosimea lemnului pretios. Dupa aceasta faza trebuie inlocuite cu alte podele.

3. Podele din lemn masiv – construite dintr-o singura bucata de lemn in grosimi mai mari de 14 mm cu nu-si-feder. Partea care poate fi utilizata (adica raschetata in timp sau refacuta) din acest produs este undeva la 1/3 din grosime

4. Parchetul din lemn masiv – facut dintr-o singura bucata de lemn masiv. Cateva caracteristici:

a. grosime: de la 8 la 22 mm

b. cu sau fara elemente de legatura (cu sau fara nut-si-feder) – 10 si 14 mm fara nut si feder, 14, 15-20,21 sau 22 mm cu nut-si-feder)

c. elementele de parchet masiv pot fi aranjate sub diverse modele (bradut, sah, englezesc, impletit).

Cele fara nut si feder de 10-14 pot fi raschetate de mai mult de 2 ori fiind, in opinia mea cele mai rentabile din punct de vedere economic. Cele de 15-22 mm cu nut-si-feder au stratul de uzura mai mic decat cele de 10 mm. Depinde de la produs la produs.

De mentionat in cadrul parchetului este parchetul decorativ cu intarsie. Mai multe explicatii in urmatoarea postare.

Advertisements